GEOmondIS este un concurs de Geografie cu o istorie de peste 13 ani, dedicat elevilor din ciclul liceal (clasele IX-XII), pasionați de domeniul Geoștiințelor și interesați de complexitatea și frumusețea fenomenului geografic. Ajuns la a XIII-a ediție, concursul este organizat de către Liga  Studenţilor de la Geografie şi Geologie din Iaşi, în colaborare cu Facultatea de Geografie şi Geologie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iași și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Ideea proiectului își are rădăcinile în Iași, inițial desfășurându-se doar la nivel regional, iar în câțiva ani a reușit să fie implementat la nivel național, cu sprijinul Facultăților de Geografie din București, Cluj-Napoca și Timișoara și a asociațiilor ASG București, EGEA Cluj-Napoca și GeoTim.