Din dragoste pentru studenții farmaciști. Din 1996.


Societatea Studenților Farmaciști Iași este o organizație studențească profesională, apolitică, de tip non-profit, care își desfășoară activitatea în incinta Facultății de Farmacie, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore. T. Popa” Iași. Societatea s-a constituit în urma Adunării Generale din data de 8 ianuarie 1996 și funcționează ca persoană juridică de sine stătătoare pe baza prevederilor din Statutul SSF. Membrii SSFI sunt studenți de cetățenie română sau străină ai Facultății de Farmacie din cadrul U.M.F. “Gr.T.Popa” Iași, indiferent de sex, naționalitate, religie sau apartenență politică.

Scopul activității noastre este de a promova și apăra interesele studenților farmaciști pe plan științific, cultural, social și civic, dar și de a-i modela pe aceștia spre a deveni persoane responsabile, competente și implicate în viața socială. Activitatea societății vizează o multitudine de proiecte, având peste 30 de proiecte realizate anual. Unele sunt cu tradiţie în cadrul SSF Iași, ele fiind primite cu interes de către grupurile ţintă.

La nivel naţional, Societatea Studenţilor Farmacişti Iaşi este membru cu drepturi depline în Federaţia Asociațiilor Studenţilor Farmacişti din România (FASFR) și în Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), organizând până în prezent trei ediții ale Congresului Național al Studenților Farmaciști, eveniment desfășurat sub egida FASFR, atât în anul 2011, 2014 cât și în 2018.


PROIECTE


QUIZ NIGHT

Prin acest proiect, am contribuit la dezvoltarea relației societății noastre cu alte asociații locale. A fost o adevărată provocare pentru participanți să răspundă la întrebări din diferite domenii de cultură generală, iar voluntarii au făcut acest lucru posibil printr-un admirabil lucru în echipă. În urma strângerii de fonduri a acestui proiect, am colaborat Harmony Cafe, și am oferit o masă caldă la aproximativ 80 de persoane defavorizate.

TWINNET

Curioși, empatici, deschiși și îndrăzneți, voluntarilor noștri le place să cunoască și să aibă interacțiune cu cât mai multă lume. Un proiect care le-a oferit șansa de a-și exprima libertatea a fost Twinnet – proiect reprezentat de schimbul de experiență între studenții asociațiilor din diferite țări. De aceea devotamentul și voința noastră implicată într-o astfel de experiență a pus societatea pe harta FASFR Academy unde am câștigat premiul pentru organizarea inedită a ediției Twinnet la nivel național.

CAMPANIA “ANTIBIOTICUM”

Considerăm campania națională “Antibioticum” una dintre cele mai de success campanii, marca FASFR, deoarece s-a făcut apreciată prin însăși tema sa, alarma asupra utilizării iraționale de antibiotice în România și apariția fenomenului de rezistență a bacteriilor – proiect realizat cu ajutorul implicării studenților. De asemenea, tot în cadrul proiectului, enumerăm webinarul online împreună cu specialiști, QuizNight-ul Antibioticum, educația în școli.


CONTACT