Ori găsim un drum, ori facem unul. Din 2005.


Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor (ATRAG Iași), fondată în 2005, este o organizație non-guvernamentală, non-profit și apolitică. ATRAG Iași desfășoară activități de promovare a intereselor socio-profesionale și îmbunătățirea imaginii tinerilor români din afara granițelor României pe lângă autoritățile și administrația învățământului, administrația de stat, precum și față de alte organizații naționale și internaționale din România.

Misiune: reprezentarea intereselor comune ale studenţilor şi elevilor de etnie română din afara granițelor, aflaţi la studii în România, prin stimularea participării acestora la actul educaţional şi la viaţa socială, economică şi culturală.

Viziune: un mediu local ieșean caracterizat prin relații favorabile între tinerii români de pretutindeni, prin valori istorice, culturale și sociale comune și prin spirit civic constructiv, întru bunăstarea societății tinere.

Valori: Prietenie, Ambiție, Românism, Integritate, Excelență.


PROIECTE


MISS & MISTER BASARABIA

Unul dintre cele mai așteptate evenimente via ATRAG se desfășoară sub conceptul unui Bal al Bobocilor, aceștia din urmă fiind participanții. Scopul proiectului este de a evidenția calitățile intelectuale, cultural-artistice sau umoristice ale bobocilor ATRAG în fața unui public deschis. Evenimentul este încununat de prezența unui artist din Republica Moldova și este susținut de parteneri precum Acord Travel, Kasta Morrely.

CUPA UNIRII LA FOTBAL

Sportul e una dintre ativitățile care antrenează, pe lângă corp, mintea, emoțiile și legăturile inter-umane. Cupa Unirii la Fotbal aduce împreună, la Iași, pe iubitorii tineri acestui sport și îi supune, timp de 3 zile, unei competiții constructive, care leagă prietenii, formează echipe și aduce asociațiile de studenți mai aproape una de alta, indiferent dacă membrii acestora aleargă după minge sau o fac pe suporterii.

SPECTACOL DE TEATRU

Arta este una dintre categoriile promovate de asociația noastră, iar Spectacolul de Teatru aduce publicului ieșean o galerie impresionantă de valori și oameni de geniu. Teatrul Geneza Art sau Teatrul Eugene Ionesco sunt 2 dintre echipele de teatru din Republica Moldova care au trecut Prutul și au conturat măiestria, talentul și profesionalismul care se naște în jocul de rol.

UMOR BASARABEAN

Se spune că umorul basarabean nu are asemănare și nici nu poate fi comparat. De asta se convinge Iașul prin intermediul evenimentului care aduce zâmbetul pe buzele tuturor. Fiind un eveniment apărut recent în Campanie, Seara Umorului Basarabean a avut ca protagoniști pe băieții de la Comedy Zebra Show Chișinău – finaliști în concursul umoristic Iumor.

PROIECȚIE DE FILM

Secolul XXI este momentul în care cinematografia nu mai poate fi exclusă, pentru că, în fond, este și ea o artă. Însă puțini sunt cei care cunosc adevărata frumusețe a filmului basarabean. Și nu există mod mai frumos de a afla această realitate, decât într-o seară caldă de primăvară, în aer liber, în grădina Palas, cu un con mare de popcorn, alături de prieteni.

LANSARE DE CARTE

Film, Umor, Teatru, Sport…. Și ajungem la literatură! Literatura basarabeană e plină de suflet și de oameni. Iar acest spirit basarabean e atât de puternic, încât a reușit să treacă Prutul. Ideea de lansare la Iași a cărților cu autori basarabeni a provenit din colaborarea cu editura Bestseller din Chișinău, după lansarea la Iași a romanului Portocalele Verzi, scris de autorul basarabean Vitali Cipileagă.

EXCURSIA “CUNOAȘTE BASARABIA”

Cultura basarabeană începe să fie cunoascută din ce în ce mai mult românilor din dreapta Prutului. Și, totuși, nicăieri ea nu e mai profundă și mai adevărată decât acasă. Una dintre obiectivele asociației este ruperea barierelor culturale și sociale dintre cele două maluri. ATRAG a venit la studii la Iași, iar drept răsplată oferă Excursia Cunoaște Basarabia – destinată exclusiv tinerilor din Iași și nu doar.

GALA DE ÎNCHIDERE

Campania Adevărata Basarabie este încununată cu succes de Gala de Închidere – ceremonie deschisă publicului, desfășurată, de cele mai multe ori, cu susținerea Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu, prin prezența partenerilor noștri. Scopul evenimentului este de a trece în registru rezultatele evenimentelor desfășurate în Campanie, de a mulțumi public partenerilor implicați și de a premia voluntarii activi.


CONTACT