Unul dintre proiectele noastre pe termen lung este ”Contabilizăm din Suflet pentru Suflete”. Prin acesta, ne-am propus organizarea unei serii de evenimente caritabile cu scopul de a ajuta persoane cu situații materiale precare.

Prima ediție a evenimentului a avut loc pe data de 19 decembrie 2018 și a implicat mobilizarea studenților de la Contabilitate în preajma sărbătorilor de iarnă. Aceștia au pregătit câteva momente artistice tradiționale, urmate de proiecția unui film cu specific financiar (The Accountant). Prin acest eveniment a fost ajutată familia Grosu, din comuna Popricani, județul Iași, familie cu o situație financiară precară. Evenimentul s-a bucurat de un real succes, din suma de 5000 de lei fiind acoperite o parte din nevoile familiei.


În cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului, ASCont a organizat o seară de teatru, muzică și momente artistice. De această dată, studenții și-au propus să vină în ajutorul lui Bogdan Ștefan RUSU, elev la Liceul Teoretic “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care a fost diagnosticat cu o formă severă de cancer osos. Ca urmare a evenimentului, a fost adunată suma de 9530 de lei ce a acoperit o parte din costurile operației susținute la Viena.


La cea de-a 3-a ediție a evenimentului, organizată pe data de 16 decembrie 2019, am reușit să oferim o mână de ajutor familiilor Enescu, Vasilache și Cazimir, 16 suflete adunate și unite printr-o singură dorință: să aibă un Crăciun împlinit. Am avut parte de o seară a vechilor datini de Crăciun, bucurându-ne de colinde românești, urături și dansuri specifice. La finalul evenimentului am reușit să adunăm suma îmbucurătoare de 16103 Ron.